Istoria localității

Satul Corestăuți a fost întemeiat de câteva familii de moldoveni, care s-au oprit aici, dând de pământ bun. Apoi s-au mai oprit și niște ucraineni, apoi alții, până s-a întemeiat o siliște, documentele pomenind-o în 1586 cu denumirea Coroșteni, dată inițial de primii ei locuitori, în cinstea lui Gheorghe Corosteanul, care i-a adus aici.

Administrația militară rusă, în anul 1872, ne oferă o primă informație demografică despre Corestăuți (deja cu această denumire): 68 de gospodari, care au devenit birnicii marelui țar rus. Abia în 1874 se face scădere de la bir pentru preotul Vasile. Aflăm și câteva nume de birnici: Manoil Vornicu, Ion Vatamanu.

La 6 februarie 1849, un oarecare Vasile Leonte Dovlivo-Dobrovolski stăpânea aici 18 bărbați și 14 femei, țărani șerbi, pe banii căruia a fost construită biserica din sat, „Sf. Vasile”.

Satul crește în continuare și, în 1910, număra deja 317 case, cu 1224 de locuitori, care au avut de suportat multe epidemii. Se dezlănțuie Primul Război Mondial, în care se pierde fără veste corestăuțeanul Grigore Grecica. Peste 10 ani, satul număra deja 2025 de locuitori, dar războiul din 1941–1945 aduce mari suferințe satului.

Satul Corestăuți s-a aflat sub ocupația fascistă română timp de câțiva ani. La 24 martie 1944, satul a fost eliberat de Divizia 232 de pușcași a Regimentului 797 de pușcași, condus de maiorul Pavel Zvarîghin. În zorile acestei zile au căzut în luptă doi cercetași ruși: Borșeov Alexandru Feodor (a.n. 1915) și Kruglov Vasilii Iacovlici (a.n. 1922), care au fost înmormântați pe teritoriul satului Corestăuți.

În 2007, la 9 mai, de Ziua Biruinței, a fost instalat, în memoria acestor doi eroi, un monument. După eliberarea satului a început mobilizația cetățenilor cu vârste cuprinse între 18 și 55 de ani. Din sat au plecat la război 206 persoane, dar din lupte nu s-au mai întors acasă 118 săteni; s-au întors în sat 88 de veterani, dintre care până în prezent în viață au rămas 3:

Malanciuc Vasilii Nicolai,
Postovan Ivan Andrei,
Tolbei Ivan Alexandru.

Tot în 1944, când pe front mergeau lupte crâncene, Patria s-a adresat cu un apel de ajutor, iar din banii jertviți de locuitori, în sumă de 162 mii de ruble, a fost construită o coloană de tancuri pentru front. Drept semn de mulțumire, la 22 august 1944, a fost primită radiograma din Moscova nr. 1235, semnată de I. V. Stalin:

„Transmiteți muncitorilor satului Corestăuți, care au strâns 162 mii de ruble pentru construcția coloanei de tancuri din Moldova Sovietică, salutul meu prietenesc și mulțumire din partea Armatei Sovietice.”

Un mare ajutor l-a adus tineretul satului:
Lunga (Postovan) Nadejda Leonti și
Socican (Morari) Zinaida Ivan,
care și până în prezent locuiesc în satul natal.

După toate nenorocirile aduse de război, la 1 august 1949, în sat sunt înregistrați 2031 de locuitori, dintre care 1793 sunt înscriși ca ucraineni, 109 ruși, iar 221 români. În această perioadă sunt deportate în Siberia 5 familii.

Celelalte două recensăminte, din 1979 și 1989, înregistrează respectiv 1659 și 1475 de locuitori. Pe atunci, colhozul „Zavetî Ilicia” se mândrea cu oamenii de onoare care proslăveau satul natal și țara lor, printre care: Goncea Vasilii N. (fostul președinte de colhoz), Grinco Alexandr N., Bejenari Alexandra G., Boianji Evghenia V., Tcaci Elena C., Macarova Nadejda I., Colinco Lidia I., Guneavaia Olga P., Caraulan Andrei S., Morari Ana F.

Conform Dicționarului statistic al Republicii Moldova (1994), s. Corestăuți se întindea în acea vreme pe o suprafață de 26,5 km² și avea 646 de gospodării.

Războiul din Afganistan a curmat viața ostașului corestăuțean Alexandru Bejenaru (26.01.1965–13.09.1984), decorat cu ordinul „Steaua Roșie”.

În 2001, satul număra 1174 de locuitori. Gimnaziul din Corestăuți avea în cataloage 147 de elevi, care erau instruiți de 12 pedagogi. În prezent, în satul Corestăuți locuiesc 1105 locuitori. Cei mai bătrâni locuitori ai satului sunt Postovan Ivan Andronovici (a.n. 1920) și Gorbani Liubov Mihail (a.n. 1920).

Parcul dendrologic din satul Corestăuți, raionul Ocnița, fondat de boierul N. Crupco în anul 1903, este al treilea parc boieresc din Basarabia de altădată, atât după suprafață, cât și după structura sa compozițională. Spre deosebire de toate parcurile boierești de pe teritoriul Republicii Moldova, în parcul din Corestăuți sunt prezente mai multe lacuri care, împreună cu poienile spațioase de pe malurile lor, redau parcului, în ansamblu, o înfățișare peisagistică deosebită.